Ioan Oltean, la Comisia juridică: Vreau să mă salvez singur

Ioan Oltean, la Comisia juridică: Vreau să mă salvez singur
Publicat: 02/12/2015, 12:58

Întrebat dacă vrea să fie „salvat” de la arestarea preventivă de către colegii parlamentari, Ioan Oltean a spus că nu. „Vreau să mă salvez singur”, a spus deputatul liberal, înaintea audierii sale din comisia juridică.

Liberalul a venit însoțit de cei trei avocați ai săi. Dezbaterile se află în plină desfășurare, la ora transmiterii acestei știri, urmând ca, la finalul audierilor, membrii comisiei să decidă prin vot secret dacă dau curs cererii DNA, raportul fiind unul consultativ. Deputatul PNL Cătălin Teodorescu, cercetat pentru corupție în același dosar al despăgubirilor ilegale, urmează să intre și el la audieri.

Comisia juridică a Camerei Deputaților s-a reunit, începând cu ora 12.00, pentru a discuta cererile DNA de încuviințare a arestării preventive în cazul deputaților PNL Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, cei doi fiind prezenți la comisie pentru a-și studia dosarul, înaintea audierii.

Cei doi deputați au venit miercuri la comisie, de la ora 9.00, pentru a-și studia dosarul.

Potrivit deciziei Biroului Permanent al Camerei Deputaților, votul în plen asupra ridicării imunității celor doi ar urma să aibă loc pe 9 decembrie.

PNL și PSD au anunțat că vor vota în favoarea cererilor justiției.

Direcția Națională Anticorupție a cerut săptămâna trecută aviz de la Camera Deputaților pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriți penal pentru fapte de corupție privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.

Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Cătălin Florin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Dosarul vizează despăgubirea ilegală acordată de comisia ANRP omului de afaceri Mihai Rotaru, acționar la CS Universitatea Craiova, care în 2011 a primit aproape 109 milioane de lei pentru un teren din Pitești în suprafață de peste 61.000 de metri pătrați. Despăgubirea a fost acordată în perioada în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP era condusă de Crinuța Dumitrean.

Anchetatorii au stabilit, în baza probelor, că deputatul Ioan Oltean, „care avea relații cointeresate cu cesionarul și cu președinta ANRP”, a intervenit la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului.

„În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, susțin procurorii DNA.

Deputatul Cătălin Florin Teodorescu este acuzat că, împreună cu alți inculpați, membri în comisia din ANRP – Crinuța Dumitrean, atunci președinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Marko Attila, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru -, a aprobat ilegal raportul de evaluare prin care terenul de peste 61.000 de metri pătrați din Pitești a fost evaluat la 108.932.000 de lei (aproximativ 25 de milioane de euro), sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Plata în numerar. Anunț despre românii care nu au card sau cont la bancă
O situație de viață și de moarte în mașină. Sfaturi de aur pentru șoferi
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Chia și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu